PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Biciclist rănit în Satu Mare. Victima pe jos, oamenii se uitau și râdeau

ACTUALIZARE. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, accidentul de luni seara s-a produs după ce un bărbat s-a dezechilibrat și a intrat cu bicicleta într-un stâlp. Acesta a fost transportat la spital.

Ce spune poliția:

,,Luni seara, în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment, la intersecția Podului Decebal cu strada Careiului.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că un bărbat, de 54 de ani, din Satu Mare, ar fi circulat cu o bicicletă, pe trotuarul aferent podului Decebal, iar la coborâre spre intersecția cu strada Careiului, s-ar fi dezechilibrat și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de beton.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate și prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii”.

Știrea inițială:

Un biciclist a fost rănit, luni, în municipiul Satu Mare, după ce ar fi fost acroșat de o mașină. A căzut și a rămas întins pe jos, fiind rănit serios. Nimeni nu a sunat la 112.

Mai mulți oameni s-au strâns lângă victimă, se uitau și râdeau, dar nimeni nu a sunat la 112, potrivit informațiilor PortalSM.

O ambulanță cu un pacient care a trecut prin zonă a oprit, iar echipajul medical i-a acordat victimei îngrijiri la fața locului.