Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTOGALERIE. Sală de sport ultramodernă la Negrești, cu tribună de 180 de locuri

Sală de sport ultramodernă la Negrești, cu tribună de 180 de locuri. Porțile noii investiții au fost deschise de față cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, Monica Săsărman. Mai mult, primarul Aurelia Fedorca a prezentat și celelalte investiții din oraș. 

Redăm, mai jos, mesajul transmis de primarul orașului Negrești-Oaș:

,,Împreună cu doamna secretar de stat, Monica Săsărman, din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, am vizitat zilele trecute, proiectele de investiții din oraș, proiecte susținute de ministerul pe care îl reprezintă, prin diferite programe. Am putut astfel să-i demonstrăm că angajamentul lor a contribuit la dezvoltarea armonioasă a orașului nostru.

Am deschis și porțile noii Săli de sport de la stadion, un alt obiectiv finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Naționala de Investiții. Un alt obiectiv important în cadrul programului nostru de investiții la Negrești-Oaș! O sală de sport modernă, echipată complet și prevăzută cu o tribună de 180 de locuri.

În numele întregii comunități, doresc să mulțumesc celor care ne-au fost alături în acest drum anevoios. Planul de dezvoltare al orașul nostru a fost unul ambițios, dar rezultatele se văd. Prin prezența lor, oficialii, au subliniat încă o dată că suntem într-un parteneriat solid și de încredere în toate proiectele noastre de dezvoltare.

Așa cum se vede astăzi, munca noastră nu se oprește aici. Avem în continuare multe planuri și nevoi de acoperit. Dorim să armonizăm cu grijă toate investițiile din oraș, astfel încât fiecare inițiativă sădite contribuie la o dezvoltare sustenabilă și prosperitatea comunității noastre.

Împreună cu Ministerul Dezvoltării și cu partenerii noștri județeni și guvernamentali, continuăm acest parcurs de succes pentru o dezvoltare durabilă și de lungă durată”.

 

default

default

default

default

default

default

3 comentarii

  1. Beny Kira Răspunde

    De ce nuna fost invitat deputatul Adrian Cozma la inaugurare?

  2. Satmarean Răspunde

    Trebuiau cel putin 1500 de locuri .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.