Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Abandonat de părinți, și-a făcut un rost în viață. Acum îi ajută pe sătmărenii fără adăpost

Gest superb al unui tânăr din Satu Mare. Abandonat de familie și crescut în sistemul de protecție a copilului, acum îi ajută pe sătmărenii fără adăpost. 

După ce a fost abandonat, tânărul a ajuns pe stradă, dar a fost salvat de angajații Adăpostului de Noapte. După ce s-a pus pe picioare și a reușit să își facă un rost în viață, tânărul a revenit la Adăpostul de Noapte și le-a adus cadouri celor aflați acum în nevoie.

,,În munca de asistență socială, rezultatele sunt deseori greu vizibile și apar după lungi perioade de încercări și efort. Crescut în sistemul de protecție a copilului, beneficiar al Adăpostului de noapte, a revenit după mai bine de 10 ani să ne facă o vizită surpriză. Viața grea nu l-a doborât ci l-a întărit să răzbată peste toate greutățile, chiar dacă a făcut și greșeli, a învățat din ele. Știind ce înseamnă viața unei persoane fără adăpost, a adus cu el un mic dar beneficiarilor. Ne bucurăm că am reușit să-l sprijinim atunci când a avut nevoie, ducând azi o viață independentă”, este mesajul postat de reprezentanții Direcției de Asistență Socială Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.