Un sătmărean în vârstă de 52 de ani s-a stins după ce i-a fost refuzat transferul la trei centre medicale din țară. Pentru că avea o fisură de trahee, iar la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare nu este niciun specialist în chirurgie toracică, medicii de acolo au cerut ajutor în zadar colegilor.
Bărbatul din comuna Beltiug lucra ca șofer în Germania, dar a venit în vacanță acasă. Joia trecută acesta a ieșit la plimbare cu un scuter, iar într-o clipă de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut din mers. Un martor a sunat la 112. La Spitalul Județean Satu Mare au ajuns imediat și copiii bărbatului, iar medicii le-ar fi transmis că este în stare stabilă, că i-au făcut un computer tomograf, dar că vor repeta investigația.
După aproape zece ore de la internare, un reprezentant al spitalului a sunat-o pe soția pacientului ca să îi spună că a intrat în stop cardio-respirator, dar și-ar fi revenit. Până a ajuns biata femeie la spital s-a stins. Abia atunci a aflat că medicii au cerut ajutor colegilor din Cluj, Oradea și Baia Mare.
„Între 05:00 și 06:00 dimineața am vorbit și mi s-a spus că a făcut un stop cardiac și la 07:00 dimineața mi s-a spus că s-a refuzat transferul de la spitalul din Satu Mare, că s-a încercat sau au încercat transferul. Nu i-au dat nicio șansă la viață, la 52 de ani”, a spus soția bărbatului.
În Spitalul Județean din Satu Mare nu sunt specialiști în chirurgie toracică și cu atât mai puțin o secție dedicată.
„Vom formula o plângere penală față de faptă. Vom vedea care a fost motivul refuzului de preluare și la ce moment a fost făcută această solicitare raportat la diagnosticul destul de grav”, a declarat avocatul Ovidiu Silaghi.
Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca a precizat că nu li s-a cerut transferul în mod oficial, ci doar sfatul.
„Medicul de gardă din ATI din serviciul de urgență, din UPU, din Satu Mare, a contactat medicul de gardă din chirurgia toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj. I s-a spus să adreseze celui mai apropiat Centru de Chirurgie Toracică, din Baia Mare, care are dotarea necesară, Terapie Intensivă. E la o oră distanță și poate să îi monteze tub de dren. I-a spus exact ce trebuie să facă”, a spus Vasile Mureșan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca.
Cei de la Spitalul din Satu Mare susțin că bărbatul era transportabil, dar că au fost refuzați de toate cele trei centre medicale.
Sursa: știrileprotv.ro