PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dosar penal în cazul bătăii din școala din Carei. Poliția face cercetări

A fost deschis un dosar penal în cazul bătăii din școala din Carei, acolo unde elev și o profesoară au fost agresați de doi ,,elevi problemă”. 

Comisarul șef de poliție Pintea Virgiliu a precizat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că polițiștii fac cercetări în acest caz, urmând ca ulterior să fie făcute publice concluziile anchetei.

Incidentul s-a petrecut luni, 18 septembrie, atunci când un elev și o profesoară au fost agresați de doi ,,elevi problemă”. Potrivit Opiniedecarei, incidentul a fost provocat de doi ,,elevi problemă” dintr-o clasă de a V-a, în vârstă de numai 12 ani. Totul s-ar fi petrecut în timpul orei de limba română, când unul dintre cei doi elevi a intrat în conflict cu un coleg de clasă, l-a lovit, l-a doborât la pământ și apoi a început să îl sugrume.

Profesoara a încercat să intervină pentru a pune capăt agresiunii, moment în care al doilea elev s-a repezit asupra profesoarei și i-a aplicat o lovitură puternică în piept. În urma incidentului a fost sesizată poliția. De asemenea, mai menționează jurnaliștii de la opiniedecarei.com, părinții pregătesc o petiție prin care vor solicita luarea unor măsuri drastice împotriva celor doi ,,elevi problemă”.

 

Exit mobile version