Unde s-a ajuns! Un cadru didactic a fost bătut în fața unei școli din județul Satu Mare. Agresoarea, o tânără de 26 de ani, i-a aplicat mai multe lovituri, apoi a fugit.
Ce spune poliția:
,,La data de 21 septembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați de către o femeie de 59 de ani, despre faptul că ar fi fost agresată de o persoană necunoscută, în fața unei școli din localitatea Hrip. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia, cadru didactic al unității de învățământ respective, în timp ce se afla în fața școlii, ar fi primit mai multe lovituri de la o altă femeie.
Ulterior producerii incidentului, persoana care ar fi exercitat actele de violență a părăsit locul faptei. În urma activităților desfășurate cu operativitate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv o femeie de 26 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”.
Sursa: IPJ Satu Mare