Amenzi cu nemiluita și mii de permise de conducere au fost reținute în județul Satu Mare, în primele opt luni din 2023. Cele mai multe amenzi au fost aplicate vitezomanilor, însă au încasat multe sancțiuni și șoferii care au ”uitat” să-și pună centura de siguranță. Când vorbim de reținerea permisului, cei mai pasibili de a se ”transforma” în pietoni sunt tot vitezomanii. Sancționați au fost, însă, și bicicliștii sau pietonii, după ce nu au respectat legislația.
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2023, polițiștii rutieri au organizat și desfășurat 616 acțiuni, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Dintre acestea, 191 de acțiuni au vizat combaterea nerespectării regimului legal de viteză, 94 de acțiuni au fost desfășurate pentru combaterea consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive la volan, iar 28 de acțiuni s-au derulat pentru prevenirea neacordării de prioritate pietonilor.
Din punct de vedere al situației contravenționale, în perioada de referință, polițiștii rutieri au aplicat 27.468 de sancțiuni, majoritatea conform prevederilor OUG 195/2002. Defalcat, pe categorii de participanți la traficul rutier, situația se prezintă astfel:
- 25.291 de sancțiuni aplicate conducătorilor auto;
- 1.365 de sancțiuni aplicate bicicliștilor;
- 578 de sancțiuni aplicate pietonilor (pentru traversarea prin loc nepermis sau deplasarea pe partea carosabilă);
- restul de 234 de sancțiuni pentru alte categorii de participanți.
Din total de 25.291 de sancțiuni aplicate conducătorilor auto, cele mai multe contravenții au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză (11.094), urmate de cele 3.699 de sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță sau de cele 249 de sancțiuni pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare.
Totodată, polițiștii rutieri au luat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în 2.613 cazuri, astfel:
- 1.559 de permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză;
- 249 de permise de conducere pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare;
- 248 de permise de conducere pentru consumul de alcool, cu valori până în 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, au fost retrase 481 de certificate de înmatriculare, majoritatea pentru constatarea unor deficiențe tehnice ale autovehiculelor.
CITEȘTE ȘI: