Ultima actualizare: azi, 22:30
Publicitate

Consultare publică în localitatea Ciumești

Consultare publică în localitatea Ciumești
Grupul de Acţiune Locală Sud-Vest Satu Mare vă invită la
Consultare publică – Sesiune de informare privind oportunitățile de finanțare prin Programul LEADER în perioada 2023-2027. Această întâlnire are loc în contextul realizării Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Sud-Vest Satu Mare. În perioada elaborării strategiei este necesară implicarea persoanelor prejudiciate de dezvoltarea locală, precum şi obţinerea unor păreri din partea actorilor locali formali şi informali şi transpunerea acestora în documentul realizat. În acest proces vor fi implicaţi reprezentanţi ai sectorului civil şi ai celui antreprenorial, al administraţiei publice locale, producători agricoli, reprezentanţi ai cultelor, ai instituţiilor de învăţâmânt, etc. Activitățile de informare și de consultare publică au scopul de a crea un proces de lucru pe modelul de jos în sus (bottom-up), prin care fiecare parte interesată sau afectată de elaborarea strategiei să fie informată și să aibă oportunitatea de a-și reprezenta ideile și interesele din teritoriu.
Prezenţa dvs. la această întâlnire este reciproc avantajoasă, având în vedere că se discută viitorul microregiunii, iar dvs. personal sau instituţia/organizaţia pe care o reprezentaţi veţi avea un rol important în punerea în aplicare a tot ceea ce înseamnă dezvoltarea viitoare a teritoriului.
Întâlnirea va avea loc în localitatea Ciumești, sala de sedință a primăriei, în data de 02.11.2023, începând de la ora 11:30
Vă aşteptăm cu drag!