PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Poliţişti atacaţi în judeţul Satu Mare. Şapte persoane încătuşate

ACTUALIZARE. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a transmis un comunicat cu privire la scandalul izbucnit luni, 16 octombrie, în localitatea Hrip din județul Satu Mare. Mai mulți indivizi au fost duși la secție.

Ce spune poliția:

,,La data de 16 octombrie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați despre un incident produs la o unitate de învățământ din satul Hrip. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 34 de ani, din Hrip, ar fi adresat expresii jignitoare unor cadre didactice.

Ulterior, bărbatul ar fi refuzat semnarea procesului verbal de contravenție și, împreună cu alte persoane, ar fi manifestat un comportament neadecvat față de polițiști, provocând scandal. Din producerea evenimentului, nu au fost înregistrate victime. În urma incidentului, șapte persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani, au fost conduse la sediul poliției.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs evenimentul”.

Știrea inițială:

Poliţişti atacaţi în judeţul Satu Mare. Mai mulți polițiști au fost agresați în această după-amiază în localitatea Hrip. Potrivit informațiilor PortalSM totul a început astăzi când părintele unui elev din localitatea Hrip s-a deplasat la școală și ar fi amenințat-o pe învăţătoarea copilului.

Aceasta a cerut sprijinul autorităților iar polițiștii l-au căutat acasă pe bărbatul respectiv polițiștii i-au aplicat o amendă de 3.000 RON. Acesta a devenit recalcitrant iar în sprijinul lui au sărit mai mulți localnici din cartierul respectiv și au început să-i îmbrâncească pe polițiști. Polițiștii au cerut sprijinul colegilor și al mascaților.

Ulterior au ajuns şi întăririle iar şapte persoane au fost încătuşate şi duse la secţia de Poliţie din Păuleşti. Din primele informaţii doi poliţişti ar fi fost loviţi, unul s-a ales şi cu uniforma ruptă.

Se pare că totul a început de la un elev problemă. Este vorba despre cazul elevului care a fost luat de bluză de învăţătoare. Mai multe detalii găsiţi aici.

Ştire în curs de actualizare…