PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Polițiștii din Satu Mare care au refuzat mita. Sindicatul cere premierea lor

Ei sunt polițiștii din Satu Mare care au refuzat mita. Șoferul pe care l-au oprit în trafic pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier le-a oferit bani pentru ca polițiștii să nu aplice măsurile contravenționale. Agenții au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto. Acum, cei de la Sindicatul Europol cer premierea celor doi polițiști.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Sindicatul Europol:

,,Un echipaj rutier din cadrul Biroului Rutier Satu Mare a oprit un conducător auto care circula pe contrasens. Pentru această faptă, colegii i-au adus la cunoștință că legea prevede și obligativitatea aplicării măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice.

În timp ce polițistul scria procesul verbal, conducătorul auto s-a prezentat la geam cu o bancnotă de 50 euro, “ca să fie bine, să nu fie rău”. Colegul nostru i-a spus să aștepte la mașină și să renunțe la intenția sa pentru că s-ar putea să îi complice existența.

Însă șoferul, nu numai că nu a ținut cont de primul avertisment, dar s-a prezentat a doua oară cu o sumă de 100 euro și cu o insistență și mai mare. În cele din urmă, polițiștii au solicitat intervenția structurii de anticorupție care l-a ridicat pe conducătorul auto care nu a recunoscut nimic…până când a fost pus în fața imaginilor de pe bodycam-ul polițiștilor.

Acum, șoferul, nu numai că nu va avea dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de timp, dar va trebui să își gestioneze și dosarul penal pentru “dare de mită”.

Îi felicităm pe cei doi colegi, Ionuț la puterea a doua, pentru integritate și pentru modul în care au gestionat situația. Sperăm să nu fie uitați peste 2 luni când se vor acorda “Oscarurile” la IPJ Satu Mare”.


CITEȘTE ȘI: