Ultima actualizare: azi, 12:15
Locale

FOTO. TIR-uri cu ajutoare umanitare, oprite în Petea. Produse murdare, cu pete și fire de păr

TIR-uri cu ajutoare umanitare, oprite în Petea. Produsele second-hand, care erau destinate copiilor și familiilor sărmane, erau murdare, cu pete și fire de păr. Camioanele nu au fost lăsate să intre în țară.

,,Azi, 06.10.2023, Asociația Pentru Copii IL Girotondo din Botoșani, importă din Italia ajutoare umanitare (haine second-hand, încălțăminte si bunuri diverse), prin punctul de frontieră Petea, județul Satu Mare, în cantitate de 9389 kg. Acestea sunt însoțite de certificat de dezinfecție, dar nu sunt însoțite de certificat de curățare și dezinsecție. La verificarea produselor prin sondaj s-a constatat că acestea conțin pete și fire de păr, nefiind supuse operațiunilor de curățare, încălcând prevederile art.2,(1)din HG163/2007. Nu s-a permis intrarea în România. A fost înregistrat transportul în baza de date la frontiera română”, informează Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.

Tot în cursul zilei de astăzi, un alt transport similar a fost oprit în vama Petea.

,,Azi, 06.10.2023, Fundația Serafim România din localitatea Roman, județul Neamț, importă din Olanda ajutoare umanitare (haine second-hand, saltele, mobilier și bunuri diverse), prin punctul de frontieră Petea, județul Satu Mare, în cantitate de 10000 kg. Acestea sunt însoțite de certificat de dezinfecție, certificat de curățare și dezinsecție. La verificarea produselor prin sondaj s-a constatat că acestea conțin pete și fire de păr, nefiind supuse operațiunilor de curățare, încălcând prevederile art.2,(1)din HG163/2007. Nu s-a permis intrarea în Romania. A fost înregistrat transportul în baza de date la frontiera română”, mai informează cei de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.

 

Un comentariu

  1. jean Răspunde

    Ce mai conteaza ,e par italian, mai bun ca al nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.