Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

FOTO/VIDEO. Tânără decedată în Satu Mare, după un accident în lanț

O tânără a decedat în județul Satu Mare, după un accident în lanț în care au fost implicate mai multe autoturisme. Totul s-a petrecut sâmbătă seara, 7 octombrie.

Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea Dorolț, dinspre Satu Mare, acolo unde mai multe mașini au intrat în coliziune, iar două dintre autoturisme au ajuns într-un șanț. La fața locului au intervenit două autospeciale cu o descarcerare grea cu 13 subofițeri, un echipaj SMURD și trei ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

În urma accidentului au fost rănite cinci persoane, iar trei dintre ele au rămas încarcerate. O tânără, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a suferit răni foarte grave și a fost resuscitată la fața locului. Din păcate, tânăra a decedat.

,,În ciuda eforturilor depuse de salvatori, în urma manevrelor de resuscitare, victima a fost declarată decedată”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare.


CITEȘTE ȘI:

3 comentarii

  1. Lica Răspunde

    Zona str Aurel Vlaicu-Petea e dezastru. Solutia este restrictionarea vitezomanilor prin limitatoare de viteza, reducerea str. Aurel V. la o banda,sensuri giratorii, dat drumul la legatura centura – Oar etc, nu militieni care stau ascunsi, sanctioneaza unu, doi, trei… ironic tocmai pe cei “cuminti”.

  2. altu fără bmw Răspunde

    Citesc prin alte părți aceeași știre. Clar viteza. Trei vehicule în aceeași direcție de mers. Erau în depășire când altul a intrat tot în depășire și s-au lovit de un al treilea vehicul. Destinație finală șanț și spital/morgă. Sincer spuneți a meritat??? Și șoferul e pompier care teoretic și practic sigur a avut destule ocazii să vadă rezultatul unor astfel de manevre riscante. Iar acum ne pare rău. De conduită preventivă ați auzit? Nu pricepeți că la volan nu e un joc Nintendo??? No acum spune la familia îndoliată să facă un Alt+Ctrl+Del. Aaa,cu nu funcționează? Nașpa atunci.

  3. Nha Răspunde

    N-ati scris nimic in plus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.