În cadrul vizitei efectuate la Satu Mare cu prilejul zilei Armatei Române, o delegație a PNL, condusă de președintele PNL, Nicolae Ciucă, împreună cu secretarul general PNL, Lucian Bode și președinta OFL, Nicoleta Pauliuc, s-a întâlnit cu aleșii locali ai PNL Satu Mare, din întreg județul Satu Mare.
,,În fața unei săli arhipline, cu peste 400 de participanți, liderul PNL, Nicolae Ciucă a avut un dialog constructiv cu liberalii sătmăreni, în frunte cu deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, secretarul de stat, Valer Beșeni, secretar general PNL Satu Mare, subprefectul Romeo Pop, președintele organizației municipale PNL Satu Mare, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali.
În cuvântul său, Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberali să vorbească deschis și cu mândrie, cu sinceritate și curaj, despre principalele realizări din ultimii patru ani de guvernare liberală, care a asigurat în această perioadă, o dezvoltare ascendentă a economiei românești, astfel că în 2022, România a depășit PIB-ul Ungariei și a creat premisele necesare pentru ca în 2025 să putem depăși PIB-ul Poloniei.
Dacă vom continua în același ritm, există certitudinea că în câțiva ani, țara noastră ar putea ajunge la un PIB de 500 de miliarde de euro, rezultat care ar situa România între țările importante ale Uniunii Europene. Anul 2024 este un an decisiv pentru modernizarea Românei, iar investițiile trebuie să continue în ritm susținut. Oamenii trebuie să știe că viziunea liberală este cea care le poate asigura familiilor lor un trai mai bun, aici, acasă, au transmis liberalii sătmăreni”.