PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Copiii nimănui! Nou-născuți abandonați la Spitalul Județean Satu Mare. Mamele se scuză că nu au bani

Zece nou-născuți au fost abandonați, anul acesta, la Spitalul Județean Satu Mare, potrivit informațiilor PortalSM. Numărul acestora este mai mic comparativ cu anul trecut, atunci când au fost abandonați 19 copii. Anul 2023, însă, nu a ajuns încă la final.

Majoritatea mamelor care își abandonează copiii motivează că recurg la acest gest din cauza lipsurilor materiale. Astfel, destinul nou-veniților pe pământ rămâne în voia lui Dumenzeu și a DGASPC.

Abandonul nu este o fugă propriu-zisă a mamei din spital, ci atunci când aceasta se află la maternitate, ea cere o măsură de protecție socială pentru copil. Urmează, apoi, o serie de anchete, urmând ca nou-născutul să rămână la stat sau la cineva din familie. Ulterior, bebelușul este trimis la Tășnad sau este preluat de asistentul maternal al spitalului, unde rămâne până se rezolvă ancheta.

Unele dintre mame se răzgândesc și își iau copilul înapoi, însă cele ce fac acest gest sunt mult prea puține.

Numărul nașterilor în anul 2022 a fost de 1.618, iar în anul 2023, până în prezent, au fost 1.153, potrivit informațiilor PortalSM.