Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Probleme cu avizul pentru înălţarea macaralelor de la noul pod. Se va remedia în curând

Probleme cu avizul pentru înălţarea macaralelor de la noul pod. Autoritatea Aeronautică Civilă a emis un aviz negativ pentru înălţarea macaralelor care ridică pilonii noului pod din zona ştrandului cu încă aproape 10 metri pentru continuarea lucrărilor la această uriaşă investiţie.

Potrivit surselor PortalSM, avizul a fost negativ deoarece ridicarea macaralelor ar intra pe un culoar de zbor în eventualitatea în care vreun avion ratează aterizarea, fiind într-un anumit scenariu, într-o zonă în care, teoretic, ar putea ajunge avioane. Acest lucru era aşteptat de ceva timp, şi prin urmare firma Strabag a solicitat un studiu prin care să se modifice procedura de ratare a aterizării, adică piloţii să decidă cu circa 200 de metri mai repede dacă reuşesc să facă aterizarea sau anulează aterizarea şi ridică din nou avionul.

Practic s-a solicitat autorizaţie pentru ridicarea macaralelor de la 82 de metri, cât sunt în prezent, la 91 de metri.

Se va transforma într-un avut pozitiv. E un studiu pe rol care chiar astăzi a fost predat celor de la Strabag. Se modifică puţin procedura de ratare a aeronavelor, dacă nu reuşesc să aterizeze la timp se modifică minima la aterizare şi cred că se va da un aviz pozitiv. În cazul procedurii de ratare există o anumită variantă în care se intersectează la o înălţime. Procedura respectivă se publică cu acceptarea ratării mai repede cu 200 de metri, atunci ridică aeronava mai repede şi nu mai face ca acei 10 metri să mai fie problemă”, au precizat specialiştii pentru PortalSM.

Aceştia au explicat că nu există absolut niciun risc.

Fiind vorba despre o situaţie temporară, până la finalizarea lucrărilor, există toate şansele ca avizul să fie unul pozitiv.

În tot acest timp lucrările merg mai departe pe sectoarele unde se poate avansa.

VIDEO: Raul Pristopan

27 comentarii

  1. Loop Răspunde

    DA’MERETI BOILOR PÂNĂ ÎN CER CU SCHELETUL ĂLA DACĂ VA TINE TRAZNIV-AR DUMNEZEU SĂ VĂ TRAZNEASCA DE GUNOAIE ORDINARE ȘI IMPERTINENT!!!

    • takarodj Răspunde

      F.tă-ți dumnezău mațul dros, bețivan ratat!
      Cancerul să te mănânce!
      Rákosodjon meg a beled!

  2. Lili Răspunde

    Podul nu trebuie făcut, în principal, pe orizontală și mai puțin pe verticală?
    Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie.

    • MOOIE pnl Răspunde

      Lilike draghe, podul fiind pe teritoriul orașului într-o zonă centrală, nu undeva la periferie, nu poate fi doar un simplu pod utilitar!
      Vă roade ciuda că nici unul dintre primarii voștri n-au reușit să-l construiască, asta este problema!

  3. ghita Răspunde

    O sa o suga. Ei cred ca romatsa este beciul din beltiug. Au reguli care nu pot fi incalcate.

  4. Românurile Răspunde

    Numai specialiști aici.

  5. Varu Răspunde

    Cred că sau cam terminat baniurile

  6. Mihaita Piticu' Răspunde

    Podu asta nu are nici un rost aici. Trebuia facut mai in afara orasului spre Odoreului. O fwtut tot traficul pe Henri Coanda . Numa nebunie ii la sala Onemore din cauza podului, ce sa mai zic de praf . Si strandul s-o dus pe pwla.

  7. S Răspunde

    Interesant, pista aeroportului din Satu Mare nu e in linie cu podul , ea fiind pe linia Paulesti Martinesti. In schimb la Baia Mare pista este chiar in linie cu cosul de 300m inaltime, si distantele sunt similare , cam 8Km. Acolo nu e problema.No comment.

  8. Vizionarul Răspunde

    Bă se pare ca pana nu termina Poțochy pista ciuciu lucrări la pod! Cele scrise mai sus sunt tâmpenii, înălțarea macaralelor va perturba sistemul de ghidaj.Pana nu se pornește sistemul superior de ghidaj nu se pot înalta macaralele, iar acesta va fi operațional la terminarea lucrărilor la aeroport.Deci nașpa! Podul o sa fie gata la anul in Decembrie numai bine sa-l inaugureze viitorul primar.🤣🤣🤣

    • altu fără bmw Răspunde

      După ce sunt gata stâlpii (ăia care nu sunt) și până face priză betonul turnat nu știu dacă anul ăsta se gată, deci după aia 2-3 luni minimum până cablează podul și îl tensionează. Apoi iar vreo 2 luni de probe și testări și restul. În cel mai bun caz la anul în decembrie. Dar și ăsta e termen optimist. Am zis asta deja acum an și ce au sărit pe capul meu lingăii primarului. Acum unde sunt? Tind să cred că în spate sunt și probleme de finanțare dar ce convenabil că se poate da vina acum pe autoritatea aeronautică.🤔😒😦

  9. Karolyi Răspunde

    Ce nivel de inteligenta pt toti comentatorii!
    Felicitari cetateni ai orasului Satu-Mare!
    In loc sa ne unim puterile pt binele public, se arunca cu noroi in toate directiile.
    EFICIENTA ZERO in ”Satu-Mare”

    • @Karolyi Răspunde

      @Karolyi, reconsideră-ți poziția pentru că totul pornește de la ceva. Nu era nimic luni de zile și toată lumea aștepta să se anunțe când se va dinaliza când colo ni se zice că de 4 luni de zile se stă după un aviz care demult trebuia să fie obținut. Asta nu e vina ceățenilor. Asta pricepi? Așa că mai langsam (halkan) cu epitetele.

    • Vizionarul Răspunde

      Tembelule, noi sa ne unim forțele? Sa -și unească forțele Inepții de la UDMR ,unul cu aeroportul,altul cu podul…Noi eventual o sa ne unim forțele la vot sa dispară habarnistii ăștia cu aere de mari edili!

  10. Lili Răspunde

    Aștia sunt în stare să taie panglica și în faza în care este acum. Populismul, foamea după voturi și ciolaniada sunt năzuințele marii majorități a membrilor clasei politice actuale. Nici nu mai cotează naționalitatea.

    • România reală Răspunde

      @Lili. Citește și încearcă să nu râzi că e de plâns.
      “Ne-am obișnuit cu siguranță cu inaugurările cu fast, atunci când este ceva cât de cât terminat, chiar dacă e vorba de câțiva centimetri de autostradă. De data aceasta, la Arad, s-a ajuns la alt nivel. Pâine, sare, panglică tăiată – toate la o lucrare neîncepută, în comuna Livada din Arad. Chiar a fost anunțată cu fast această festivitate, pentru că primarul din comuna Livada, dar şi președintele Consiliului Județean din Arad, au mers la faţa locului și au anunțat că au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare.
      Aşteptăm cu interes cât de grandioasă va fi ceremonia când lucrarea chiar va fi gata cu adevărat.Deși inițial comuna Livada era înscrisă într-un masterplan al Consiliului Județean prin care urmează să se introducă canalizarea, cu fonduri europene, în mai multe localități din jurul municipiului Arad, primarul Iosif Bimbo a luat decizia să renunțe la participarea în acest proiect și implicit la fondurile europene, pentru a grăbi lucrurile, întrucât se estimează ca proiectul Consiliului Județean să fie implementat peste circa 4-5 ani.
      Pentru a face canalizarea pe cont propriu, Primăria Livada a împărțit proiectul în cinci tronsoane. Tăierea panglicii a marcat începerea execuției a trei dintre acestea: canalizarea de pe raza Sânleanului, alipirea cu partea de canalizare din cartierul arădean Grădiște (dinspre strada Vișinului) și doar o parte din Livada. Costurile pentru un tronson vor fi asigurate din fonduri guvernamentale obținute de Primăria Livada prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny (3 milioane euro) și cofinanțat de Consiliul Județean Arad, iar cheltuielile pentru celelalte două tronsoane ar urma să fie suportate din bugetul comunei Livada.
      Întregul proiect ar urma să se ridice la aproximativ 6,6 milioane de euro, din care 800.000 euro era calculată în 2022 strict investiția pentru punctul de alipire la canalizarea existentă în Grădiște (care în 2023 ar fi ajuns la 1,5 mil. euro).”
      Singura concluzie este că în țara asta orice se poate dacă interesele unora asta dictează. Să tai panglica la un câmp unde chiar nu este nimic e și mai tare decât vestitul teren de sport în pantă!

      • puncte ... de rahat Răspunde

        Păzea a intrat iar pe felie SPECIALISTU FARMACISTU ANTIVACCINISTU puncte puncte in final antiromânistu L

        • România reală Răspunde

          Ești un idiot și mă confunzi. Așa e că te deranjează când ți se punbe verde în față imaginea idioată a guwernării actuale??? Unde ai mai auzit tu să tai panglica la un câmp? Ia spune idiotule de rahat! Sau nu te lasă șeful, scrii (de fapt înjuri) la dictare? Nu e idiot mai mare decât tine și pe deasupra te crezi și important. Vei fi primul de care se vor debarasa, află asta de la mine că nici să gândești independent nu ești în stare. Păcat de părinții tăi că au pus speranțe prea mari în tine.

          • puncte ... de rahat

            Te-ai infocat , ai recunoscut că tu ești destinatarul falsule Fugi repede i-ați PASTILELE , altfel crăpi dreaq… Dar ai grijă …..să nu le incurci că altfel ….puncte puncte

          • România reală

            Eu nu am timp de obsesiile tale paranoice. De recunoscut nu am ce recunoaște. Te rog adresează-te direct celui care se semnează cu trei puncte. În rest îți recomand să te duci la un consult psihiatric. Că de înfocat tu te-ai înfocat.

          • puncte ... de rahat

            Te-ai descompirat bolnavule , așa că … ciocul mic . Așa cum ai procedat până acum postând sub NNN nume, citând articole din presa internă sau internațională altfel esti … un nimeni , cu punctele tale cu tot .

          • România reală

            Săracule de tine. Nu știu de unde tragi concluziile astea aiurea. Probabil stând mult pe budă având constipație așa îți ocupi timpul. Numai aș vrea să știu ce înseamnă după tine cuvântul descompirat. Ești mai mult decât jalnic. Dacă ești atât de analfabet măcar taci din gură. În rest mă doare lateral undeva de ce crezi tu. Ești mai puțin decât o căcărează de oaie descompusă pe ligelău (pășune, dar am zis hai să mă cobor la nivelul tău de 2 clase). Broasca din baltă este mai inteligentă decât tine, bășină.

  11. 💩💩💩 Răspunde

    Tot nu înțeleg niște treburi:
    Dacă sunt probleme cu înălțarea macaralelor, de ce nu se aduc ambii piloni la aceeași înălțime?
    De ce nu se începe montarea hobanelor?
    De ce nu se termină amenajarea accesului pe pod, să se termine odată cu debandada de pe Henry Coandă și Independenței?

    Mai sunt o grămadă de lucruri care nu sunt influențate de refuzul AACR și super-mega firma Strabag nu se mobilizează!
    Vă spun eu adevăratul motiv: mobilizarea exemplară de pe celelalte lucrări, mai importante, autostrada A3 Chețani-Turda, respectiv drumul de legătură dintre autostrada A3 Borș și centura Oradea!
    Povestea cu refuzul AACR este pentru proști!
    Adevărul gol goluț este că firma Strabag are întârzieri de aproape un an, la acest contract, dar juriștii primăriei municipiului Satu Mare sunt niște momâi incompetente și tolerează starea de fapt, cu complicitatea sau chiar acordul primarului!

    • toți Răspunde

      Ești mai mult decât paralel. Beneficiarul lucrării și care plătește nu este primăria deci noi numai asistăm. Dacă CNAIR tolerează noi nu avem ce face. Idem a fost și cu centura de ocolire. Altă treabă e că de ce s-a ales această soluție cu vreo 30% mai scumpă. Se poate vedea foarte bine la centură că un pod clasic era arhisuficient și aia era aproape gata. Dar cineva vroia să fie ceva supermega că vroia să vadă podul permenent în erecție.

      • 💩💩💩 Răspunde

        https://www.primariasm.ro/al-treilea-pod
        Citește și apoi comentează!
        Podul este construit de către primăria municipiului, care este și beneficiarul investiției, nu de către CNAIR!

        • toți Răspunde

          Esti paralel cu subiectul si habar nu ai de legislatia din domeniu. Asta-i site-ul primariei unde se autojustifica ei cu realizarie lor marete. Asa au procedat si cu centura. Ca de aia s-a blocat accesul catre Satmarel ca toate diligentele au fost depuse la Primarie dar nu a ajuns la Bucuresti. Noi vom fi beneficiarii finali dupa finalizarea investitiei. pana atunci suntem copiii mici si ascultam ce ne spun cei mari. Asta ca sa nu riscam sa ni se taie finantarea. Ca nu e finantarea primariei. Si atunci despre ce vorbesti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.