Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Spargere ca-n filme în judeţul Satu Mare. Au oprit camerele, alarma şi au spart un perete!

Spargere ca în filme în judeţul Satu Mare. Trei muncitori au fost trimiși în judecată, în această săptămână, după ce au pus la cale o spargere de proporții într-un magazin din Tătărăşti. Totul a fost foarte bine pus la punct. Potrivit informaţiilor PortalSM, hoții au reușit să dezactiveze sistemele de alarmă și supraveghere video, oprind astfel camerele de luat vederi, după care au spart un perete de rigips pentru a pătrunde în magazin.

Cei trei hoți și-au recunoscut faptele în fața anchetatorilor, dezvăluind că au planificat furtul în timp ce consumau alcool. Astfel, în noaptea spargerii, în jurui orei 1.00, au reușit să pătrundă în fostul C.A.P. din localitate printr-o uşă cu grilaj metalic ce avea un lacăt neînchis. Unul dintre ei a urcat în podul clădirii, a căutat firele sistemului de securitate, video şi alarmă, şi le-a dezactivat. Apoi, au făcut o gaură într-un perete de rigips pentru a pătrunde în magazin. Au furat 85 de cartușe de țigări, băuturi alcoolice, alimente și 500 de lei. Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la 20.000 de lei, însă bunuri în valoare de doar 1.800 de lei au fost recuperate.

După comiterea faptei, hoții și-au ascuns prada într-o casă nelocuită a unui verișor, unde o parte din bunuri au fost, ulterior, descoperite de poliție.

La ieşirea din clădire, unul dintre inculpaţi s-a urcat din nou în pod şi a reactivat sistemul de securitate. Furtul a fost descoperit de abia a doua dimineaţă.

Aceştia au fost trimişi în faţa judecătorilor, unde urmează să îşi afle pedeapsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.