Cinci percheziţii dimiciliare au loc la această oră la persoane bănuiete că l-au ajutat pe primarul Cătălin Cherecheş să fugă. IPJ Maramureş anunţă că s-a deschis dosar penal pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea.
“În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Baia Mare”, a transmis IPJ Maramureş.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al Serviciului Criminalistic Maramureș.
Cătălin Cherecheș a fost prins cu bani în trei valute și un buletin de Italia asupra sa. Edilul a fost reținut, marți seara, în orașul german Augsburg.
Un act de identitate italian pe numele său, documentele din România și mai multe sume de bani în euro, forinți și lei au fost găsite asupra lui Cătălin Cherecheș în momentul reținerii din Germania, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.
În momentul reținerii, Cherecheș a opus rezistență și a fost rănit ușor, potrivit surselor Libertatea. Rana este vizibilă și pe o fotografie publicată marți seară de sindicatul Europol.