PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Tânăr din Satu Mare, urmărit de poliție. Gonea cu 238 km/h pe autostradă

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Satu Mare, a fost înregistrat de radar pe autostrada Turda-Borș cu 238 km/h, iar polițiștii au pornit în urmărirea lui, informează observatornews.ro.

Potrivit IPJ Cluj, un șofer de 19 ani, din județul Satu Mare, care mergea pe Autostrada A3, între Câmpia Turzii și Nădășelu, a fost depistat luni de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă acesta și-a continuat deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, șoferul a circulat pe banda de urgență pentru a depăși alte mașini aflate pe sensul său de mers. Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, tânărul a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului de Poliție autostradă.

Acesta a fost amendat cu 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 240 de zile. Testările acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative.