Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Judecătorii de la Tribunalul Satu Mare, protest pe termen nelimitat. Se judecă doar urgențele

În urma dezbaterilor purtate, Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a adoptat Hotărârea nr. 9 din data de 14 decembrie 2023, prin care s-au stabilit următoarele:

– Susține poziția președinților curților de apel exprimată în scrisoarea deschisă adresată puterii executive, vizând proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor în data de 13 decembrie 2023.

– Susține poziția exprimată de către Consiliul Superior al Magistraturii prin scrisoarea adresată ministrului justiției, referitoare la proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor.

În semn de protest, activitatea de judecată în cadrul Tribunalului Satu Mare se limitează pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 14.12.2023, ora 13:00, la judecarea doar a următoarelor tipuri de cauze, apreciate ca urgente:

Secția I civilă

– Ordin de protecție;

– Cereri formulate în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

– Cereri formulate în baza Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției;

– Orice alte cauze pe care președintele completului de judecată le apreciază ca fiind de urgență deosebită.

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Contencios administrativ și fiscal:

– Suspendarea executării actelor administrative, cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 (urgenţă, cu citarea părţilor);

– Orice alte cauze pe care președintele completului de judecată le apreciază ca fiind de urgență deosebită.

În materia insolvenței

– Cererile de deschidere a procedurii la cererea debitoarei;

– Orice alte cauze pe care președintele completului de judecată le apreciază ca fiind de urgență deosebită.

Secția penală

– Toate cauzele în care sunt măsuri preventive;

– Orice alte cauze pe care președintele completului de judecată le apreciază ca fiind de urgență deosebită.

– Pe durata desfășurării acțiunii de protest nu va fi efectuată nicio procedură administrativă prevăzută de art. 200 – 201 Cod procedură civilă.

5 comentarii

  1. Vizionaru Răspunde

    Bun, deci prin ordonanța la care fac cacanarii ăștia de magistrați referire practic toate investițiile cu excepția celor din bani europeni sunt stopate,toate posturile sunt blocate, nu se poate cumpara un creion,repara o roata ,practic întreg sectorul bugetar și investițiile de stat ( de la stadioane și Grădinițe la utilități,poduri și drumuri) sunt blocate pana la anu in mai. Ciolanu așa a înțeles sa gestioneze deficitul bugetar, punând o țara pe butuci ca sa țină la caldura pe salarii babane o șleahtă uriașă de conțopiștii.Dar in aceiași lege deșii nimeni nu primește nimic, ci doar se taie, ordinarii de judecători cărora tocmai li s-au majorat pensiile, li s-a menținut vârsta de pensionare de sub 50 , li s-au mărit salariile, și-au normat munca la nu mai mult de 40 de dosare de judecător, primeau etapizat in 7 ani niște drepturi salariale inventate de ei,judecate de ei și firește câștigate de ei prin care și-au mărit din pix cu 25% salariile din ultimii ani.Efortul bugetar este ATENȚIE DE 733 milioane euro!!! Ei acum nu vor nici in 7 ani sa primească moca, ce oricum nu li se cuvine, ei vor acum și tot odată ! Eu cred ca ordinareala acestei caste de abjecți care este rupta complet de realitate deoarece au doar drepturi și ABSOLUT nicio obligație sau răspundere trebuie sa înceteze! Cetățenii trebuie sa i-a atitudine in fata unui politic care se complace deoarece de la primul om in stat(turistul de lux Klaus) pana la ultimul politician din teritoriu toți au dosare ( multe penale) care se judeca de către…. JUDECĂTORI! Dacă in Decembrie 1989 am ieșit in strada ca nu aveam drepturi acum trebuie sa ieșim deoarece pulimea are doar obligații iar castele au numai drepturi și tupeu jegos!Efectiv ți-e sila!

    • Scepticu Răspunde

      Foarte bine punctat! Ar trebui o rascoala ca a lui Horea cu deviza: Trantori si imbuibati sa nu mai fie!

  2. Varu Răspunde

    Vizionările!!tu nu vezi că nu ne mai bagă nimeni în seamă? Acești magistrați și secretarele lor au luat în ultimii ani de la statul român peste 500.000de mii de euro pe bucată.Iar politicienii o să cedeze,la anul sunt alegeri,iar dacă ăstea nu primesc ce vor foarte mulți dintre politicienii de azi vor participa la alegeri din pușcărie.Mai mult insinuezi să iasă lumea în stradă și să facă ce?

    • Vizionaru Răspunde

      Tocmai ca văd ca nu ne baga nimeni in seama! Se baga doar ei între ei pe banii noștri cu mult tupeu jegos! Dar o sa vina vremea când un 10 August o sa se sfârșească altfel pt. ei!

      • carcotas Răspunde

        Sa se prabuseasca tara si nu vor renunta la privilegii! Auzi acolo, peste 40 de ani vor renunta la privilegii. Asa vom disparea din istorie, prin instaurarea lehamitei generalizate. Grecii ar fi intors Parlamentul cu susul in jos!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.