Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Judecătorii din Satu Mare susțin protestul grefierilor. Se vor judeca doar cauzele urgente

Judecătorii din Satu Mare susțin protestul grefierilor. Aceștia au anunțat că, începând de mâine, se vor judeca doar cauzele urgente. 

Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare ia act și susține acțiunea de protest a personalului auxiliar de specialitate și conex, declanșată ca urmare nealocării fondurilor pentru plata integrală a salariilor și a tranșelor din hotărâri judecătorești și acte administrative scadente în anul 2023.

În cadrul ordinii de zi a Adunării generale a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare s-au stabilit cauzele cu caracter urgent care urmează a se judeca în perioada protestului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor, conform măsurilor adoptate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL din data de 09.12.2023.

Astfel, începând cu data de 13 decembrie 2023, activitatea de judecată în cadrul Tribunalului Satu Mare se limitează la judecarea cauzelor urgente stabilite pe fiecare materie potrivit legii, precum și a celor stabilite pentru perioada vacanței judecătorești, astfel:

Secția I civilă

Contestaţia în anulare indiferent că se soluţionează de Tribunalul Satu Mare în primă instanţă, apel sau recurs.

APELURI/RECURSURI:

Îndreptarea, lămurire, completarea hotărârii judecătoreşti

Pensie de întreţinere

Contestaţii la executare sau la titlu

Cereri urgente în legătură cu executarea silită (suspendări, încuviinţarea executării silite)

Ordonanţa preşedinţială

Ordin de protecţie

Asigurare de dovezi

Poprire asigurătorie

Sechestru asigurător

Sechestru judiciar

Contestaţie privind tergiversarea procesului

Cerere în anulare/Ordonanţă de plată (fond)

Cereri posesorii art. 1003 Cpc

Evacuare 1041 CPC

Alte cereri (utilizat ca parametru de repartizare la nevoie)

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE – în primă instanţă

Îndreptare, lămurire, completarea hotărârii

Ordonanţă preşedinţială

Ordonanţă de plată

Contestaţii la executare, cereri urgente în legătură cu executarea

Contestaţii la decizia de concediere

Legalitatea şi/sau suspendarea grevei

Contestaţii la decizia de suspendare a contractului de muncă sau a deciziei casei de pensii

Măsuri asigurătorii

Asigurare de dovezi

Contestaţie privind tergiversarea procesului

Alte cererii (utilizat doar ca parametru de repartizare la nevoie)

CAUZE CIVILE, CAUZE CU MINORI ŞI FAMILIE – în primă instanţă

Cereri formulate în baza Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Cereri formulate în baza Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (plasament, adopţii, plasament de urgenţă)

Îndreptare, lămurire, completarea hotărârii

Ordonanţă de plată

Ordonanţă preşedinţială

Cereri de exequatur

Asigurare dovezi

Sechestru asigurător

Sechestru judiciar

Conflict de competenţă

Contestaţia privind tergiversarea procesului

Alte cereri (utilizat ca parametru de repartizare la nevoie)

Se vor judeca pe perioada protestului indiferent de faza procesuală şi următoarele cereri incidentale:

– Cereri de ajutor public judiciar

– Cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru

– Cerere de reexaminare amenzi judiciare

– Reexaminare anulare cerere

– Abţineri, recuzări

– Restituire cauţiune

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Contencios administrativ:

– suspendarea executării actelor administrative, cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 (urgenţă, cu citarea părţilor);

– cereri formulate în temeiul OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite ( se soluţionează în 30 de zile, cu citarea părţilor);

– cereri formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

– cereri formulate în temeiul art. 160, art. 204 alin. 13 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

– Cereri formulate în temeiul Legii nr. 101/2016.

Vechiul Cod de procedură civilă în căi de atac:

– cereri formulate în temeiul art. 280 V.C.proc.civ. privind suspendarea executării vremelnice a unei hotărâri judecătoreşti – complet de apel

– cereri formulate în temeiul art. 300 alin. 2 V.C.proc.civ. privind suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti – complet de recurs;

– art. 581 – ordonanţă preşedinţială;

– art. 592 – sechestru asigurător;

– art. 597 – poprire asigurătorie;

– art. 599 – sechestru judiciar;

– art. 236 – asigurare de dovezi;

Noul Cod de procedură civilă:

– art.484 – suspendarea hotărârii atacate cu recurs

– art.506 – contestaţie în anulare

– art.507 – suspendarea hotărârii atacate cu contestaţie în anulare

– art.718 – suspendarea executării silite

– art. 951 – sechestru asigurător

– art. 969 – poprire asigurătorie

– art. 971 – sechestru judiciar

– art. 977 – măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

– art. 996 şi urm. – Procedura ordonanţei preşedinţiale

– art. 1013 şi urm. – Procedura ordonanţei de plată de plată

Litigii societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990:

– art. 119 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 – convocare adunare generală;

– suspendare executare hotărâre AGA;

Ori de câte ori printr-o prevedere legală specială se stabileşte că cererea se soluţionează în procedura de urgenţă, iar partea invocă interes pentru soluţionarea cauzei.

Secția penală

– Toate cauzele cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgenţă sau că se dezbat cu prioritate;

– Toate cauzele în care sunt măsuri preventive;

– Cauzele în care există riscul intervenirii prescripției răspunderii penale;

– Liberările condiționate.


9 comentarii

  1. Justitiarul naiv Răspunde

    Mai inamovibililor…chiar nu va arde obrazu? Nu va e rusine de aia pe care ii tineti cu anii cu o cauza simpla? Cu lunile anii in care nu redactati sentintele? Clar nu…

  2. Altu Răspunde

    Nici pe ăștia nu-i mai satură Dumnezeu. Pe bugetari numai lutul galben îi vindecă de lăcomie și incompetenta

  3. boralaes tiganus Răspunde

    nici pana acuma nu au lucrat acuma nici pe de atata 😀 ca si cu aia 8 lei furati din magazin procesul sa terminat dupa cat? 3 ani

  4. Sile Răspunde

    La ce salaii si pensii aveti.. case si masini..mi-at fi rusine! Traiti cu 1400 lei pensie! RUSINE!!!!

  5. vadimT Răspunde

    Mai vreti bani pt mancare? Uitati-va in oglinda graselor naibii!! Rusine sa va fie!

  6. Varu Răspunde

    Magistrații le-au băgat la înaintare pe analfabetele astea,că să aibă pe cine da vina.

  7. Varu Răspunde

    De ce nu vă afișați și fluturașii?Și decontările de medicamente ,chirii,bonuri de masă etc.

  8. Varu Răspunde

    Vin oamenii la justiție să se închine că la moaste!voi vă bateți p…..la de ei

  9. Varu Răspunde

    Oare de ce curtea de conturi nu vrea să facă un control serios la onoranta instanța?le este frică de cătușe?Rușine să vă fie,din păcate țara asta a scăpat de sub control,a rămas pe mâna ticăloșilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.