PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreni arestați după ce au înșelat mai multe persoane. Îi lăsau pe oameni fără case

Sătmăreni arestați după ce au înșelat mai multe persoane, iar oamenii își pierdeau casele. Polițiștii au efectuat mai multe percheziții, iar cinci indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ce spune poliția:

,,La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au organizat și desfășurat o acțiune, într-un dosar penal în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, complicitate la fals privind identitatea, participație improprie sub forma instigării la fals intelectual, instigare la fals privind identitatea, instigare la participație improprie la fals intelectual.

Astfel, au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Satu Mare, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente. Totodată, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 66 de ani, toți din Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, s-a reținut faptul că, în perioada iunie-noiembrie, cei cinci bărbați ar fi profitat de naivitatea mai multor persoane și, sub diverse pretexte, ar fi pretins și primit actele de dobândire a unor imobile, precum și acte de identitate. Ulterior, o persoană cu o fizionomie asemănătoare victimei s-ar fi prezentat în cadrul unui birou notarial, în vederea întocmirii unei procuri speciale de vânzare a imobilelor. Prejudiciul potențial este estimat la 300.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.


Sursa: IPJ Satu Mare