PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat prins fără permis la volan și cu alcoolemie uriașă în plină zi, în Satu Mare

Un bărbat a fost prins fără permis la volan și cu alcoolemie uriașă în plină zi, în municipiul Satu Mare. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Ce spune poliția:

,,La data de 13 ianuarie, în jurul orei 14.50, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 66 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Față de conducătorul auto, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


Sursa: IPJ Satu Mare