Ultima actualizare: azi, 15:08
Locale

FOTO. Accident produs de un sătmărean în Arad. A rămas cu microbuzul sub un pasaj

Accident produs de un sătmărean în Arad. Un sătmărean aflat la volanul unui microbuz în care mai erau opt persoane a rămas blocat sub pasajul de la Grădiște din Arad. El nu a fost atent la regimul de înălţime permis şi s-a lovit cu plafonul autovehiculului de pasaj, informează aradon.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliție a Județului Arad, bărbatul de 25 de ani, din județul Satu Mare, a încercat sî subtraverseze viaductul, însă l-a acroșat.

„În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Arad.

ISU Arad a anunţat că în urma accidentului în care au fost implicate 9 persoane, au rezultat 6 victime, conștiente, cooperante, neîncarcerate.

În urma evaluării medicale, şoferul a fost transportat la spital. Celelalte 5 persoane au refuzat transporul la spital.Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.