Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost alertat, în această noapte, prin apel la 112, în jurul orei 00.00, despre producerea unui incendiu la un operator economic din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat 11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei terase pe o suprafață suprafață de aproximativ 30 m² cu posibilitatea de propagare la depozitul aflat în imediata apropiere.
Pompierii au intervenit pentru localizarea, limitarea și lichidarea incendiului, reușind să salveze în întregime depozitul operatorului economic. În urma incendiului s-a distrus acoperișul terasei pe o suprafață de aproximativ 30 mp² precum si materialele lemnoase și plastice depozitate în perimetrul afectat.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la un conductor electric defect. Din fericire nu au existat persoane rănite.
Sursa: ISU Satu Mare