În această dimineață, 01.01.2024, în jurul orei 05:30, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu produs la un autoturism staționat în curtea unei gospodării din localitatea Pomi.
Ca forță de sprijin a fost solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pomi.
La locul evenimentului s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și 14 cadre militare, reușindu-se astfel lichidarea incendiului înaintea propagării acestuia la casa de locuit aflată în imediata apropiere.
Cauza probabilă de producere a incendiului, în ambele misiuni, a fost scurtcircuit electric la un cablu electric neizolat corespunzător.