PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Cum s-a produs accidentul de ieri, din județul Satu Mare. Microbuz făcut praf, pasageri răniți

Cum s-a produs accidentul de ieri, din județul Satu Mare. Un microbuz a fost făcut praf, iar mai mulți pasageri au fost răniți și transportați de urgență la spital.

Ce spune poliția:

,,La data de 5 februarie, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 108 L, în localitatea Pișcari. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 44 de ani, din Bogdand, aflat la volanul unui microbuz, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-ar fi răsturnat într-un șanț.

Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 56 de ani, toți pasageri ai microbuzului implicat în eveniment. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.

Ce spun pompierii:

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a intervenit, în jurul orei 8.00, la un accident rutier produs în localitatea Piscari.

Au fost alocate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD B2 și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă precum și o ambulanță SAJ.

În evenimentul rutier a fost implicat un microbuz, în care se aflau 5 pasageri. La sosirea echipajelor la fața locului, 2 dintre persoanele implicate în accident s-au autoevacuat. Pentru extragerea celorlalți pasageri, s-a procedat la tăierea pavilionului microbuzului.

Toate cele 5 persoane aflate in microbuz au fost evaluate medical la fața locului, fiind transportate ulterior la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Pompierii militari au asigurat în continuare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.


CITEȘTE ȘI: