Scandal într-o primărie din județul Satu Mare. Două angajate și-au aruncat vorbe grele, apoi s-au luat la bătaie. Secretara instituției ar fi fost cea care ar fi apelat la violență, agresând o altă angajată. De altfel, secretara s-a ales cu o amendă penală.
Potrivit informațiilor PortalSM, două angajate ale primăriei Păulești și-au aruncat vorbe grele, iar cearta a escaladat semnificativ, până la agresiune fizică. Fiind audiată, persoana vătămată, angajată în cadrul primăriei, susține că disputa a izbucnit pe fondul unei discuții contradictorii legate de corespondența pe care trebuia să o înmâneze secretarei. Ea spune că a fost agresată fizic de către secretară, fiind prinsă de mână și de față, apoi împinsă într-un dulap, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale pentru o perioadă de 2-3 zile.
De cealaltă parte, secretara acuzată de agresiune a respins acuzațiile, susținând că nu s-a întâmplat nimic din ceea ce a relatat colega ei, menționând că între ele a avut loc doar o dispută verbală. Ea a mai precizat că angajata care a acuzat-o de agresiune ar fi avut un comportament necorespunzător, iar la un moment dat i-a spus ,,marș la tine in birou”.
Secretara a fost condamnată, în această săptămâna, la 3.600 lei amendă penală ,,pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă”.