PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șofer urmărit pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au spart geamul ca să-l scoată din mașină

Șofer urmărit pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au fost nevoiți să spargă geamul ca să-l scoată din mașină. Șoferul, în vârstă de doar 21 de ani, era beat la volan.

Ce spune poliția:

,,La data de 28 februarie, în jurul orei 05.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Aleea Mureșului din municipiu, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 21 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism. Având în vedere că nu ar fi respectat indicațiile polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit pe strada Crângului, cu sprijinul Biroului Rutier Satu Mare.

Conducătorul auto ar fi refuzat să iasă din autoturism, motiv pentru care polițiștii au procedat la spargerea geamului portierei și extragerea acestuia din habitaclul autovehiculului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version