PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A pregătit tăierea porcului și a gustat pălincă. Apoi s-a urcat la volan și s-a trezit cu poliția la poartă

A pregătit tăierea porcului și a gustat pălincă. Mai apoi, bărbatul s-a urcat la volan, iar când a intrat cu mașina în curtea casei s-a trezit că polițiștii îl așteaptă cu fiola la poartă.

Potrivit informațiilor PortalSM, la data de 02.12.2022, în jurul orei 15:30, o patrulă de poliție din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Orașu Nou Vii, a identificat și oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen. După verificarea actelor, pentru că șoferul emana un puternic miros de alcool, a fost testat cu aparatul alcooltest care a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i s-a recoltat o mostră biologică pentru stabilirea alcoolemiei. Ulterior, în timpul audierilor, acesta a mărturisit că a consumat palincă și un pahar de vin înainte de a se urca la volan.

Concret, bărbatul a declarat că a plecat de la domiciliul său din Orașu Nou Vii în jurul orei 13:00, cu intenția de a merge la beci pentru a pregăti instrumentele necesare sacrificării unui porc. Acolo a gustat palincă, după care a consumat și un pahar de vin. Mai apoi s-a urcat la volan și a pornit spre domiciliu. După ce a parcat autoturismul în curtea locuinței a observat semnalele luminoase de oprire ale autospecialei de poliție care i-au solicitat să prezinte documentele autoturismului și cele personale.

Bărbatul a fost condamnat, săptămâna aceasta, la 9 luni de închisoare cu suspendare ,,pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și la 30 de zile de muncă în folosul comunității”.