PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Utilaje electrice sau cu ardere internă? Miza este întreținerea eficientă a Parcului Central

Reprezentanții Florisal au anunțat, în această săptămână, că Parcul Central din municipiul Satu Mare, proaspăt reabilitat și modernizat, va fi întreținut în permanență, 24 de ore din 24, cu utilaje de ultimă generație. Cei de la Florisal au pornit la drum cu utilaje electrice, însă se pare că acestea au cam căzut testul practic, prezentând evidente probleme tehnice. Unul dintre aceste utilaje electrice, cu toate că este un produs din gama de vârf, a fost deja trimis în service, iar în schimb s-au primit alte două utilaje cu ardere interne, mult mai fiabile, durabile și eficiente.

Dacă utilajele electrice au o durată de exploatare după încărcare de doar aproximativ patru ore (deși în catalog se specifică o durată de exploatare de șase ore după încărcare), utilajele cu ardere internă pot fi folosite în mod continuu, 24 de ore din 24 de ore, în trei schimburi, dacă este nevoie. Un alt dezavantaj al utilajului electric este durata de încărcare foarte mare, timp în care un angajat al Florisal, cu un program de opt ore, ajunge să șomeze restul de patru ore. În schimb, cu un utilaj cu ardere internă, angajații Florisal vor putea să presteze serviciile pentru care sunt plătiți, iar Primăria Municipiului Satu Mare își vede contractul respectat la parametrii negociați.

Așadar, cum utilajele electrice au căzut testul practic, cei de la Florisal, în colaborare cu Primăria Satu Mare, ar trebui să analizeze această problemă la modul cel mai serios dacă vor să aibă o activitate eficientă.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version