PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

I-a dat mașina unui prieten, deși știa că nu are permis. Ambii au de dat acum explicații

I-a dat mașina unui prieten, deși știa că nu are permis. ”Șoferul”, în vârstă de 41 de ani, a fost oprit de un echipaj de poliție, iar acum atât el, cât și prietenul său au de dat explicații.

Ce spune poliția:

,,La data de 25 martie, în jurul orei 16.45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au oprit un conducător auto, pe Drumul Județean 196, între localitățile Stâna și Beltiug.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că persoana care s-ar fi aflat la volanul autoturismului oprit, un bărbat de 41 de ani, din Culciu Mic, nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie.

Totodată, verificările efectuate au indicat faptul că proprietarul autoturismului, un bărbat de 26 de ani, din Stâna, i-ar fi încredințat autovehiculul conducătorului auto, deși ar fi fost conștient că acesta nu ar poseda permis de conducere.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere”.


Sursa: IPJ Satu Mare