PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Posibile noi zboruri din Satu Mare spre orașe europene. Director: ,,Sper cât de repede să avem o veste bună”

România intră în spațiul Schengen, aerian și maritim, iar directorul Aeroportului Internațional Satu Mare a declarat, sâmbătă dimineața, 30 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că există discuții în legătură cu noi zboruri către spre orașe europene.

Aeroportul Internațional Satu Mare intră, în această noapte, în spațiul Schengen, iar întrebarea este când vor exista zboruri către destinații europene de la Satu Mare. Directorul Aeroportului Satu Mare, Mihai Pătrașcu, a lăsat să se înțeleagă că lucrurile s-au pus în mișcare.

,,Săptămânal stăm de vorbă cu companiile și eu sper cât de repede să avem o veste bună în sensul acesta, sau nu numai una”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Satu Mare.

România intră oficial în spațiul Schengen, aerian și maritim, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, persoanele care vor călători din România către un stat Schengen sau dintr-un stat Schengen către România nu vor mai trece prin controlul de la punctele de control la frontieră. Oamenii vor trece doar prin controlul de securitate și ar trebui să aibă asupra lor doar documentul de identitate și documentul de îmbarcare.


CITEȘTE ȘI: