Ultima actualizare: azi, 12:48
Naţionale

Criminalul din județul vecin care a omorât 11 oameni va fi eliberat astăzi

Statul român nu-l mai poate ține în spatele gratiilor pe cel mai prolific ucigaș în serie. Grigore Bota, supranumit ”Călăul de boschetari”, a omorât 11 oameni, potrivit eMaramures. Acesta va fi eliberat astăzi, 5 aprilie, din penitenciar.

Maramureșeanul Grigore Bota, deținutul cu cele mai multe crime la activ, urmează să-și încheie perioada de executare a pedepsei peste doar câteva zile. În urmă cu două decenii și jumătate, Bota a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a ucis 11 oameni ai străzii.

”Călăul de boschetari” urmează să fie eliberat

”Călăul de boschetari” avea 41 de ani în momentul în care a fost capturat, la scurtă vreme după ce a încercat să ucidă un om cu un bolovan. Acesta a reușit să se ferească, să fugă și să anunțe o patrulă de poliție care se afla în apropiere. Ar fi fost a 12-a victimă a criminalului maramureșean, potrivit aceleași surse.

Între timp, Grigore Bota a împlinit 65 de ani și a solicitat reducerea pedepsei la 25 de ani de închisoare pe motiv de limită de vârstă. În noiembrie 2023, Tribunalul Maramureș a admis cererea de înlocuire a pedepsei detenției pe viață, din care a dedus perioada în care acesta a fost reținut și arestat preventiv. Instanța a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care expiră astăzi, 5 aprilie 2024.

În decembrie, Bota a cerut instanței să fie eliberat înainte de termen, arătând că a executat mai mult decât fracția obligatorie dispusă de lege și, în plus, ar trebui să beneficieze de o măsură compensatorie de 504 zile.

”Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii de liberare condiţionată având în vedere faptul că acesta se află în executarea unei pedepse de 25 de ani, această pedeapsă a început să fie executată în data de 23.08.2000 şi expiră în data de 05.04.2024”, se arată în dosarul acestuia.

2 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Da nu-i frumos sa il faci criminal pe om ca deja si-a facut pedeapsa, s-a cait, a plans, regreta, de toate, amu gata, mai are o sansa. Nu-i frumos aratat cu degetul, ce a fost , a trecut, a platit si gata. O intrebare totusi, o sa aiba el casa si masa acu’ la 65 de ani? Unde doarme dupa ce-i da drumul? Amu ii amu!

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      @Vasy, doar că urmează repriza a doua. Sau returul meciului. Și vorba ta unde să stea, ce să facă? Crezi că cineva îl ajută cu trecutul lui? Sincer nici eu nu aș face-o. Și atunci eliberându-l de fapt ce am făcut??? 🤔🤯

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.