Nouă militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit astăzi, în jurul orei 14.30, pentru salvarea unui cățel căzut într-o fântâna adâncă de aproximativ 10 metri, din gospodăria unei case în localitatea Cărășeu.
Câinele ajuns în apa rece, deși epuizat, a reușit să supraviețuiască până la sosirea echipajelor profesioniste. Sosiți la fața locului, pompierii au reperat imediat animalul, iar unul dintre subofițeri a coborât în fântână, fiind apoi ridicat de către colegi împreună cu cățelul ghinionist, cu ajutorul cordițelor de salvare.
Patrupedul a fost eliberat apoi în siguranță și redat teafăr și fericit stăpânei.
Sursa: ISU Satu Mare