PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Un șofer, în vârstă de 84 de ani, vinovat pentru accidentul de pe Lucian Blaga

Vinovat pentru accidentul produs, astăzi, pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare este un bărbat, în vârstă de 84 de ani, din municipiu. Șoferul a acroșat, pe trecerea de pietoni, o femeie, în vârstă de 75 de ani, care a fost preluată, ulterior, de o ambulanță.

Accidentul s-a produs marți după-masa, 2 aprilie, pe bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. La fața locului au ajuns două echipaje de poliție și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 84 de ani, din Satu Mare, ar fi acroșat o femeie de 75 de ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public.

Femeia a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Victima a fost preluată de ambulanță în stare conștientă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM.

Exit mobile version