Radu Panait candidează la Primăria municipiului Satu Mare din partea USR. El a declarat, pentru PortalSM, că are viziune și știe de ce are nevoie municipiul Satu Mare ca să prospere, subliniind, totodată, că vrea să transforme orașul într-un loc de care să își aducă aminte orice turist. ,,Știm exact ce avem de făcut”.
,,Viziunea mea pentru ceea ce înseamnă Satu Mare este de departe mai bună, mai de perspectivă și din punct de vedere estetic mult mai bine gândită. Viziunea mea pentru cum arată un Satu Mare frumos și dezvoltat are la bază niște cunoștințe solide. Sunt absolvent de Conservator, adică eu știu ce e frumos, am fost învățat ani de zile ce este frumosul, am avut chiar o materie la școală care se numea estetică. Am în familie oameni care știu ce este frumos, cu asta se ocupă, înțeleg ce înseamnă partea de usability (…) Noi știm exact ceea ce avem de făcut ca să facem din orașul nostru un oraș frumos, un oraș atractiv, un oraș care să-i facă pe alții să-și aducă aminte cu plăcere că au trecut prin Satu Mare”, a declarat Radu Panait, pentru PortalSM.
De asemenea, el a mai spus că multe dintre soluțiile propuse de USR au fost deja preluate de conducerea municipalității.
,,Multe dintre soluțiile pe care noi le-am propus pentru Satu Mare au fost preluate de actuala administrație, însă ei nu recunosc acest lucru. (…) Am depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care ședințele să fie difuzate pe Facebook, acolo unde stau oamenii, partea de usability. Noi am pus la dispoziția sătmărenilor ședințele de Consiliu Local direct pe Facebook. (…) Faptul că vedem o grămadă de fațade reabilitate în tot centrul istoric este în urma propunerii pe care Diana Creț, președinta noastră de la municipiu a făcut-o când era ea consilier local”, a mai spus Radu Panait.