Ultima actualizare: azi, 18:14

Locale

FOTO. Clădirea UPU destinată urgențelor pediatrice, finalizată. Copiii vor fi tratați în condiții moderne

Copiii din județul Satu Mare care necesită îngrijire medicală de urgență vor fi tratați în cele mai moderne condiții. Consiliul Județean Satu Mare a finalizat construcția noii clădiri a Unității de Primire Urgențe (UPU), destinată urgențelor pediatrice.

În construcția noii aripi au fost investite fonduri europene în valoare de 14.979.997 de lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și fonduri proprii ale Consiliului Județean Satu Mare. Suprafața utilă a  UPU a fost extinsă cu 346 de metri pătrați, iar în total a fost modernizată o suprafață de 1139 de metri pătrați, astfel încât circuitele medicale să se desfășoare conform normativelor în vigoare. Au fost construite săli de examinare, tratare, supraveghere a cazurilor pediatrice, sală de ședințe și arhivă. Urmează dotarea acestor spații cu echipamente de investigații și diagnostic, adaptate nevoilor specifice urgențelor medicale. În prezent se derulează achiziția echipamentelor medicale, printre care și un Computer Tomograf de ultimă generație, printr-un proiect în valoare de 3.914.549 de lei.

În noile condiții care vor fi asigurate copiilor și cadrelor medicale, timpii de așteptare pentru primirea cazurilor noi vor fi mult reduși, iar investigațiile vor fi realizate prompt, într-un spațiu modern și prietenos cu micii pacienți.

,,Extinderea și modernizarea UPU reprezintă una dintre cele mai importante etape în modernizarea sistemului de sănătate din județul Satu Mare. Avem cadre medicale de excepție, care se dedică sănătății copiilor, iar acum, prin această importantă investiție vrem să transformăm UPU Satu Mare în una dintre cele mai performante unități din țară”, a afirmat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Unitatea de urgențe pediatrice va fi dată în folosință până la sfârșitul acestui an.

4 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Mai urmează mentalitatea medicilor. Și va fi OK.

  2. Kuka Răspunde

    Frumos, felicitări!
    Să dea Dumnezeu să nu am nevoie de serviciile voastre!

  3. Tom Răspunde

    Degeaba daca personalul lasa de dorit sau nu e.

  4. McPalinka Răspunde

    Da clar, fix acuma e inaugurata ca sa aiba cu ce sa isi fac aspiratorul de palinca si fata de castor campanie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.