Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Accident în Satu Mare. Două mașini au intrat în coliziune

ACTUALIZARE. Accidentul s-a produs între localitățile Odoreu și Mărtinești, iar în urma evenimentului rutier trei tineri au fost transportați la spital. Unul dintre șoferi a ieșit pozitiv la Drugtest.

Ce spune Poliția:

La data de 6 iunie, ora 9.55, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19F, între localitățile Odoreu și Mărtinești, județul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 21 de ani, din localitatea Satu Mare, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DN 19F, având sensul de deplasare dinspre localitatea Mărtinești spre Odoreu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 37 de ani, din localitatea Odoreu, care se deplasa pe sensul opus de circulație. Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În urma testării cu aparatul din dotare, a bărbatului, de 37 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm ca aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului de 21 de ani, cât și a două pasagere aflate în autoturism, în vârstă de 26 de ani, respectiv de 21 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Știrea inițială:

Accident, joi dimineața, în municipiul Satu Mare. Două mașini au intrat în coliziune pe drumul Odoreului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

,,Asigurare măsuri specifice la un accident rutier, între două autoturisme, produs pe strada Odoreului din municipiul Satu Mare. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD B2 și două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare”, informează ISU Satu Mare.

4 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Ungurii sunt de vină. 🤔😉

  2. Mihaita Piticu' Răspunde

    Altu fara Bmw

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.