Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Consiliul Județean, noi precizări cu privire la sistemul antigrindină. De ce nu funcționează

Consiliul Județean Satu Mare vine cu precizări după căderile de grindină de la sfârșitul săptămânii trecute și anunță că, deocamdată, sistemul antigrindină din județul Satu Mare nu este funcțional. Reprezentanții instituției anunță că ,,până la integrarea rețelei județene antigrindină în Sistemul Național Antigrindină, această rețea nu poate intra în faza de funcționare”. 

Redăm, mai jos, precizările făcute de Consiliul Județean Satu Mare:

,,Realizarea rețelei județene antigrindină a făcut obiectul proiectului cu finanțare europeană intitulat Silver. În luna mai 2023, Consiliul Județean a prezentat prototipul stației antigrindină, iar întreaga rețea a fost terminată la sfârșitul anului 2023. Consiliul Județean Satu Mare, prin implementarea proiectului, a creat toate condițiile tehnice și a inițiat demersurile pentru ca rețeaua județeană realizată să poată fi preluată în Sistemul Național Antigrindină.

Conform legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, orice intervenție activă în atmosferă poate fi realizată doar de către Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP), printr-un operator licențiat. Până la integrarea rețelei județene în Sistemul Național Antigrindină, această rețea nu poate intra în faza de funcționare.

Sistemul național este operabil doar prin intermediul punctelor de comandă regionale. Aceste puncte regionale sunt realizate și coordonate de către AASNACP. Punctul de comandă regional, de care aparține și județul Satu Mare, de unde va fi coordonată în mod integrat funcționarea rețelei județene, este în fază de realizare de către AASNACP.

Abia după realizarea acestui pas rețeaua va deveni funcțională. Consiliul Județean Satu Mare va asigura serviciile de pază și mentenanță, nu și coordonarea operării rețelei”.

3 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Nah Adrian Cozma erre varrjál gombot!

    • Eu Răspunde

      Miből gondolod hogy tud várni … Ez a szerencsétlen még azt sem tud! Száj karates! Bezzeg a benzin ára már 7,0 lejnél jár!

    • Adi Răspunde

      No ș-amu hogy is van? Bág számö kö já tjáj fökut szingur de tot kákátu.
      Ș-apoi cu benzin kum römünye? 7 láj /litru? Lassan whisky e mai olcsób dár kocsi nu merre cu whisky te seggarc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.