Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Cristian a ajuns pentru ultima dată acasă, la Tarna Mare. Trupul tânărului a fost depus la capelă

Cristian Molnar, sătmăreanul înecat în râul Natisone din Italia, a ajuns astăzi, pentru ultima dată acasă, la Tarna Mare. Trupul tânărului a fost depus la capela din localitate.

Familia, prietenii și apropiații s-au adunat vineri, 28 iunie, la capela din localitatea Tarna Mare, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit a lui Cristian Molnar și de unde tânărul sătmărean va fi condus pe ultimul drum.

Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit duminică, la 24 de zile de la tragedie. Cei trei tineri sătmăreni, Patrizia în vârstă de 20 de ani, Bianca în vârstă de 23 de ani și Cristian Molnar de 25 de ani au fost surprinși de viitură în timp ce se plimbau pe malul râului. Aceştia au ieşit să se relaxeze după un examen susţinut de Patrizia la facultate.

Surprinși de viitura puternică, nu au mai putut să se salveze, deşi pompierii le-au aruncat frânghii, însă, din nefericire, tinerii nu au reușit să le prindă.

Primarul localităţii Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local, după ce trupul neînsufleţit a sătmăreanului Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone.

Un comentariu

  1. Ss Răspunde

    Cu un blogger mai putin. Prostia si bloggerimea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.