Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a trei persoane (una recidivistă), cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, în timp ce ar fi comercializat peste un kilogram de canabis, cu suma de 28.100 de lei. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a reținut în sarcina uneia dintre persoane, că în mai multe rânduri, pe parcursul lunii iunie 2024, ar fi procurat, deținut și vândut diverse cantități de canabis către consumatori din județul Satu Mare.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite aproximativ 700 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă. La data de 21 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea a trei persoane pentru 24 de ore.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a două dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: IPJ Satu Mare
Ați rămas blocați cu știrile pe ziua de ieri, dar azi nu se întîmplă nimic???