Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Facultatea de Medicină din cadrul UVVG a atras studenți din aproape 50 de state ale lumii

Medicina este una dintre cărțile de vizită ce identifică, prin performanță și calitate, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Înființată încă din anul 1992, Facultatea de Medicină  din Arad a dat sistemului sanitar generații de medici și specialiști în domeniu. Sunt profesioniști cu o competență recunoscută în plan național și în unele cazuri, în plan internațional.

De UVVG, prin Facultatea de Medicină, se leagă proiecte importante cu efecte benefice considerabile asupra activității medicale. Despre profesia de medic și despre Medicina la UVVG a vorbit, în cadrul unui interviu, conf. univ. dr.  Casiana Boru, decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

  • Doamna decan, aș începe prin a vă adresa o simplă întrebare, care poate să reprezinte oarecum, baza discuției noastre. Poate oricine să fie medic?
  • De la această idee pleacă nu doar discuția aceasta, ci sensul activității noastre. Aș îndrăzni să spun că nu oricine poate fi medic. Pe lângă capacitățile intelectuale pe care un om ce studiază medicina trebuie să le aibă, cred că acesta trebuie să aibă și atracție în acest sens, aspect ce însumează mai multe trăsături de caracter; de la empatie, căldură, devotament, disciplină, seriozitate și lista ar putea continua. Nu am început enumerarea întâmplător, cu empatia, întrucât medicul, pentru a se putea apropia de omul aflat pe patul de suferință sau într-un moment dificil, trebuie să fie empatic. Ca medic, trebuie să simți cu omul din fața ta.
  • Da, poate mai mult ca orice altă profesie, empatia este vitală în medicină. Doamna decan, familiarizați-ne puțin cu ideea de medicină la Arad. De când se studiază acest domeniu în orașul de pe Mureș?
  • Aradul se bucură de această facilitate de a oferi celor interesați platforma de educație universitară și post universitară în domeniu, încă din anul 1990, prin implicarea și dedicarea regretatului profesor Aurel Ardelean. De la începuturile timide, facultatea a cunoscut un trend ascendent, de care ne bucurăm și astăzi prin profesionalismul și dorința de creștere a nivelului de calitate în educație, a doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci. Din2015, Facultatea de Medicină are statut de sine stătător în cadrul universității noastre, la ora actuală având programe de studii de licență, masterat, rezidențiat și școală doctorală. În cadrul facultății se poate studia Medicina Generală în limbile română, engleză și franceză, Asistență Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, precum și programul de suflet al regretatului rector fondator al UVVG, și mă refer aici la Biologie.
  • Ce opțiuni de masterat oferiți?
  • Oferta facultății noastre la acest capitol este reprezentată de Masteratul de analize de laborator utilizate în domeniu biomedical, Medicina socială si Management sanitar, respectiv Masteratul de Științe biomedicale care este susținut în limba engleză și pregătește pentru școala doctorală.
  • Vă preocupați de dezvoltarea profesională în domeniu de la început până la intrarea directă în piața muncii…
  • Așa este. Ne ocupăm de întreg parcursul studenților noștri, de la nivelul celor 6 ani de studii de licență, continuând apoi cu rezidențiatul și chiar școală doctorală, având astfel posibilitatea de a profesa și ca dascăli la catedră, oferind cunoștințele lor generațiilor care vor urma. Ne bucurăm și suntem mândri de cadre didactice de excepție care predau la noi, fiind alumni UVVG.
  • Universitatea, și mă refer aici în ansamblu, nu doar la Facultatea de Medicină, a creat o comunitate extrem de sudată.
  • Remarca este justificată. Într-adevăr, prin dăruire, prin exemplul personal, doamna rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, a reușit să insufle acest spirit de unitate, de apartenență. Și da, profesori și studenți simțim vibrația aceea de familie în sânul universității.
  • Felicitări pentru confortul emoțional conferit întrucât și rezultatele sunt, în mod cert, mai bune, când psihicul și sufletul sunt bine. Revenind la aspecte mai concrete, majoritatea studenților mediciniști se bucură de o activitate practică mai intensă poate decât chiar la alte facultăți de profil din țară.
  • La Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, se pune mare accent pe practică, astfel că studenții mediciniști au activități încă din primul an de studiu, astfel încât din anul III, când încep orele de practică efectivă cu pacientul, în spital, să fie pregătiți să facă o anamneză, să pună un diagnostic, să prescrie un tratament și să urmărească evoluția cazului, toate acestea, desigur, sub supravegherea cadrului didactic. De asemenea, oferim studenților posibilitatea de a participa la o vastă gamă de evenimente, de la conferințe, simpozioane, workshop-uri tematice, acțiuni de voluntariat, toate dezvoltându-le bagajul de cunoștințe și lărgindu-le viziunea și implicit modul de gândire.
  • UVVG se bucură și de avantajele programului Erasmus+
  • Avem un departament Erasmus+ prin care un număr considerabil de studenți au posibilitatea de a beneficia de schimburi de experiență cu studenți de la universități partenere din alte state. De asemenea, în cadrul aceluiași program, mediciniștii pot să își facă practica de vară în unități sanitare din alte țări.
  • Aveți foarte mulți studenți străini…
  • Într-adevăr. Facultatea de Medicină a UVVG se bucură de un număr impresionant de studenți străini, din peste 49 de state ale lumii. Aceștia vin să studieze medicina în România, la Arad, întrucât au încredere în calitatea actului educațional. Rezultatele absolvenților noștri asigură cartea noastră de vizită ce trezește interesul studenților străini pentru oferta educațională a universității. Vorbind despre Medicină, studenții sunt extrem de atrași de ideea de practică, de a lucra cu pacientul cât mai curând, de a acumula cât mai multe cunoștințe practice, pe lângă cele teoretice. Și ne bucurăm că le putem oferi această oportunitate extrem de importantă pentru viitorul lor profesional. Studenții noștri pot asista la intervenții chirurgicale în sală, în timp ce altele sunt urmărite live în timpul cursurilor, aceștia primind în timp real toate explicațiile privind procedura folosită. Sunt avantaje extrem de importante.
  • 49 de state e un număr deloc de neglijat. Studenții aceștia cum pot intra în programul de studiu Medicină Generală, să spunem?
  • Înscrierea se face ca pentru orice alt program de studiu, pe platforma UVVG Inscriere Online – Admitere 2024 (uvvg.ro)sau prin Centrul Permanent de Înscriere și Informații, deschis la sediul Rectoratului UVVG, din B.dul Revoluției nr 96, unde colegele noastre oferă tot sprijinul logistic și informațional necesar pentru procedura de înregistrare în sistem. Centrul este deschis de luni până vineri între orele 8.00 – 17.00 și sâmbăta între orele 8.00 – 14.00. În ceea ce privește însă accesul efectiv în programul de studiu, în cazul persoanelor care provin din state ale UE, aceștia trebuie să susțină un examen tip grilă, format din 60 de întrebări din anatomie și chimie. Persoanele din state non UE vor fi admiși în baza unui concurs de dosare, în funcție de performanțele lor de până acum. Toate informațiile necesare se regăsesc pe site-ul universității, începând de la bibliografie, exemple de teste grilă ce au fost folosite în examene precedente.
  • La fel se procedează și în cazul admiterii la celelalte programe de studiu din cadrul Facultății de Medicină?
  • În privința înscrierii, procedura este aceeași. În privința concursului, la Biologie se aplică varianta admiterii în baza notei de la Bacalaureat, iar la Asistență Medicală Generală și Balneokinetoterapie și Recuperare, examenul prevede doar întrebări din anatomie.
  • Până când pot fi înregistrate dosarele? De asemenea, aș dori să vă întreb dacă mai este o sesiune de înscriere și în toamnă?
  • Înscrierile se pot face până în data de 26 iulie a.c., iar examenele vor fi susținute în data de 29 iulie. Există o sesiune de înscriere în toamnă, în limita locurilor rămase vacante după sesiunea din vară. Pentru etapa a doua de înscrieri, intervalul este stabilit între 2-20 septembrie a.c., examenul fiind programat pentru 23 septembrie.
  • Oferiți burse de studiu?
  • Deși suntem universitate privată, prin efortul conducerii UVVG și în special al doamnei rector, se urmărește stimularea și recunoașterea efortului studenților noștri. Oferim mai multe categorii de burse, de la cele de merit unde se iau în calcul, pe lângă performanțele studentului ca note, și activitatea extra-curriculară și implicarea sa în diverse proiecte. Avem de asemenea burse sociale și în mod deosebit, trebuie să menționez o bursă specială oferită de UVVG, Bursa „Aurel Ardelean” pentru studenții cu cele mai bune rezultate la programul de studiu Biologie.
  • Faptul că sunteți o facultate de medicină în cadrul unei universități private reprezintă o problemă, în modul în care sunteți percepuți?
  • La începuturi, mă refer la anii ’90, poate se înregistra o oarecare neîncredere în sistemul de învățământ universitar privat. Acum însă, după peste 30 de ani de activitate, când UVVG a dat peste 100000 de profesioniști în diverse domenii de activitate, consider că UVVG și-a câștigat respectul și încrederea binemeritate. Dovadă stă dezvoltarea continuă de care se bucură, evoluția în cercetare pe care o înregistrează, numărul tot mai mare de studenți. Suntem o universitate privată, însă acreditată și încercăm să oferim standarde de educație tot mai ridicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.