Ultima actualizare: azi, 18:14

Locale

VIDEO. Gest impresionant al artistului sătmărean Ghiță Munteanu. A emoționat o întreagă nuntă

Ghiță Munteanu, unul dintre cei mai iubiți artiști din România, a dovedit că bunătatea și umanitatea nu au granițe. Recent, artistul sătmărean a oferit un moment de neuitat unor perechi de miri, printr-un gest care va rămâne pentru mult timp în inimile celor prezenți, informează aspress.ro. 

Potrivit sursei citate, o pereche de tineri îndrăgostiți și-a unit destinele într-o ceremonie simplă, dar plină de emoție. Când cei doi îndrăgostiți și-au planificat evenimentul mult visat au avut în plan un eveniment de aproximativ 250 de persoane. Înainte cu o luna de nuntă, au fost 180 de persoane, iar înainte cu două săptămâni au confirmat 96 de persoane. La nuntă au fost 88 de petrecăreți!

Însă, nunta aceasta a fost cu totul specială datorită unui invitat surpriză: Ghiță Munteanu.

Fără a solicita vreun onorariu, Ghiță Munteanu a acceptat să cânte gratuit la nunta celor doi tineri, știind că aceștia au avut problemele organizatorice. Decizia sa de a participa la acest eveniment a fost motivată de dorința sinceră de a aduce bucurie și de a crea amintiri de neuitat pentru miri și invitații lor.

2 comentarii

  1. Varu Răspunde

    Ieftină reclamă Ghiță.

  2. cetatean Răspunde

    probleme organizatorcie inseamna ca un te-ai ocupat deloc de organizare, invitatie trimisa tarziu. Probabil in timpul sapatamanii s-a tinut.
    Era mai impressionant si mai de folos de facea un miniconcert sau ceva unde aduna bani pentru copii bolnavi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.