Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Călătorii virtuale în județul Satu Mare: tur online prin cele mai frumoase muzee de la sat

Un număr de 16 muzee de la sat din județele Maramureș și Satu Mare pot fi vizitate virtual, începând de astăzi, 1 august, pe platforma www.muzeedelasat.ro. Proiectul Muzee de la sat, inițiat acum trei ani, de tineri întorși în România, promovează muzeele de la sat prin metode moderne, folosind materiale de calitate — tururi virtuale 3D interactive, fotografii profesionale, videoclipuri de prezentare, reels și povești scrise.

Platforma este disponibilă în limbile română și engleză, iar pe lângă cele 16 muzee din regiunea Maramureș – Satu Mare, sunt disponibile spre vizitare și alte 63 de muzee de la sat din zonele Moldova, Muntenia și Dobrogea. În viitor, vor fi adăugate și alte obiective culturale din mediul rural. În plus, pe canalul de YouTube Muzee de la sat va fi publicat un interviu/clip de prezentare de la fiecare obiectiv. 

„Vrem să venim în sprijinul mai ales al tinerilor și să le arătăm bogăția patrimoniului material, folosind instrumente de promovare prietenoase și cât mai atractive. Suntem convinși că utilizatorul online va fi curios și va dori să viziteze și fizic obiectivele culturale care îi plac. Astfel, toată lumea are de câștigat”, a spus Ionuț Teoderașcu, manager de proiect și fotograf. 

În mai 2024, cele 16 de muzee au primit în vizită echipa proiectului care a scanat, fotografiat și documentat fiecare obiectiv cultural, fiind parcurși peste 2 000 de kilometri. Fiecare muzeu beneficiază acum de o pagină dedicată pe platforma Muzee de la sat, care constă în: tur virtual 3D interactiv, realizat cu echipament de înaltă performanță, fotografii interior-exterior, fotografii din dronă, text de prezentare și informații de contact.

Lista cu muzeele de la sat din județul Satu Mare ce pot fi vizitate virtual:

Muzeul Șvăbesc Petrești

Casa Țărănească din Chilia

Muzeul Memorial Dr. Vasile Lucaciu din Apa

Muzeul Local Orașu Nou

Casa Țărănească Andrid

Complexul Memorial Ady Endre

Muzeul Maghiar Sipos Laszlo din Bogdand

Muzeul în aer liber din Măriuș

Muzeul Local Turț

Casa Țărănească din Călinești-Oaș

Proiectul este realizat de Real Tour Ro, co-finanțat de AFCN și susținut de „De la sat”, proiect editorial independent dedicat satului românesc. Echipa este formată din cinci membri: Ionuț Teoderașcu – manager de proiect și fotograf documentarist, Cosmin Murarașu – manager de proiect și expert scanare 3D, Nicoleta Felea – copywriter, Silvia-Alexandra Nistor, traducător autorizat, și George Patriche – videograf filmmaker autodidact.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.