Ultima actualizare: azi, 10:20
Locale

FOTO. Autoritățile din Ungaria au venit să vadă cum se colectează deșeurile de pe Someș

În aceste zile, respectiv în perioada 6-8 august, se desfășoară întâlnirea româno-ungară a Împuterniciților Guvernamentali având ca scop verificarea în teren a lucrărilor hidrotehnice situate în zonele de frontieră, pe teritoriul României, respectiv al Ungariei. Autoritățile maghiare s-au deplasat și în județul Satu Mare să vadă cum se colectează deșeurile de pe Someș.

Din delegația română fac parte specialiști de la Ministerul Mediului – România, Administrației Naționale „Apele Române”, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, precum și de la nivelul celor două Administrații Bazinale de Apă, Apele Române Crișuri și Apele Române Someș-Tisa. Delegația din Ungaria a fost reprezentată de specialiști de la Országos Vízügyi Főigazgatóság – OVF.

Vizita în teren, pe teritoriul României, a început cu prezentarea de către Partea Română a celor patru echipamente de îndepărtare a plutitorilor de pe cursurile de apă, finalizate și situate în următoarele zone:

  • Acumularea Suplacu de Barcău, în localitatea Suplacu de Barcău, județul Bihor;
  • Râul Crișul Negru, în dreptul localității Tinca, județul Bihor;
  • Râul Ier, în dreptul localităților: Ianca, Diosig, din județul Bihor;
  • Râul Someș, în dreptul localității Odoreu din județul Satu Mare.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, delegația româno-ungară a efectuat o vizită la barajul Suplacu de Barcău, iar astăzi s-au deplasat la barajul Runcu din județul Maramureș.

În zilele imediat următoare (7-8 august), delegația se va deplasa pe teritoriul Ungariei unde vor fi vizitate: Centrul de Instruire de la Gábor Karcagi de la Uzina de Pompe Szolnok-Milleri, precum și lucrările hidrotehnice din cadrul sistemului hidrotehnic de la Kisköre, în Ungaria.

Evenimentul are loc în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor de frontieră semnat la Budapesta în data de 15 septembrie 2003, intrat în vigoare în 17 mai 2004 cu Programul de lucru pentru perioada 2024-2025 și în baza hotărârilor cuprinse în Protocolul XXXV a Comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la Vásárosnamény, în data de 30 mai 2024.

9 comentarii

  1. Pistike Răspunde

    Cineva cu minte și cu ceva bănuți ar putea face un incinerator care să ardă mizeriile astea și să producă curent electric și apă caldă menajeră pentru un oraș de mărimea sătmarului!
    Eventual s-ar putea să prindă și niscaiva fonduri europene 😜

    • Pityuka Răspunde

      Cineva cu minte mai multă decât tine a evaluat posibilitățile tehnice de distrugere și fii sigur că nu merge. Ghici de ce? Nici fonduri pe așa ceva nu sunt. Aceste fonduri nu sunt după ce vrem noi ci după ce programe lansează UE la scară europeană. Astea cu deșeuri au fost acum mulți ani. Așa că du-te înapoi la birt că te așteaptă pretinii cu un nou pahar de amestecată.

  2. Calin Culcean Răspunde

    Bravo!

    • ecologist Răspunde

      Îți explic eu cum era înainte. Ungurii aveau sistemele lor de reținere și cum de vedeau că iar e groasă ce vine din amonte după curățare trimiteau factura la autorități. Factura scrisă cu pixul bine apăsat. Să nu cumva să crezi că cineva s-a trezit și din conștiință s-a apucat să facă ce trebuia demult. Dar e bine că se face și așa că rezultatul contează. Sistemul de colectare oricum e din bani europeni recent pus în funcțiune. Dar chiar nu pricep de ce s-a așteptat atât.

  3. TaraLuiPapuraVoda Răspunde

    Au criza de plastic in Ungaria? nu mai ajung pret-urile cum era o dată? :))))

  4. io Răspunde

    au avt ce vedea totuși.
    să își ia notițe.

  5. V.D.Toth Răspunde

    Cred că procesul verbal se va face într-o pivniță din zona Diosig, fără preturi, dar cu cristal. Ca între doi vecini care se iubesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.