Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

FOTO. Un bărbat din Satu Mare a intrat cu autoutilitara în stâlp. O sătmăreancă a fost rănită

Un bărbat din Satu Mare a intrat cu autoutilitara în stâlp, în județul Maramureș. O sătmăreancă, pasageră în autovehicul, a fost rănită și transportată la spital, informează vasiledale.ro.

Potrivit sursei citate, un grav accident de circulație s-a produs, vineri, 23 august, pe DJ 184, pe raza localității Budești. Șoferul unei camionete care circula dinspre Cavnic spre Ocna Șugatag a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un stâlp de la rețeaua de medie tensiune.

Ce spune poliția:

Polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Budești. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 46 de ani din județul Satu Mare, aflat la volanul unei autoutilitare, având direcția de deplasare înspre Călinești, ar fi pierdut controlul direcției, și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, aflat pe partea stângă a sensului său de deplasare.

În urma impactului a rezultat o victimă, care se afla în calitate de pasager, fiind vorba de o femeie în vârstă de 35 de ani din județul Satu Mare. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului de caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.