Ploaie puternică într-o localitate din județul Satu Mare. Torențiala a umplut șanțurile cu apă în câteva minute.
Județul Satu Mare se află sub Cod galben, iar ploile au lovit mai multe localități, miercuri seara. În Odoreu torențiala a lovit puternic, iar în doar câteva minute șanțurile s-au umplut până la refuz.
Avertizarea Cod galben este valabilă până în această noapte, iar meteorologii au anunțat ploi torențiale, vijelii și chiar grindină.
CITEȘTE ȘI:
Construim viloaie case. Dar canalizarea e treaba altora.
…. de preferat în mijlocul câmpului, în mijlocul parcelei ca să nu ne vadă vecinul. Apoi țipăm la primar să ne tragă apa, canalul, gazul, curentul că e scump domnule că e pe metru liniar!!!! Și aruncăm mizeria din curte în șanț apoi ne mirăm că dă apa pe dinafară. Probabil toți ăștia are numai drepturi, obligații ioc și pe deasupra au și scutire de la medic ca să pună mâna pe treabă. Fain, nu????
Bravo , să le ajungă apa până la coie
Pataki e de vina