Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Marfă pentru Untold, confiscată de poliţişti. Trei persoane reţinute

 Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte, cumpărare de influență și trafic de influență.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în perioada iulie – august a.c., două dintre acestea ar fi procurat, transportat, manipulat și deținut în vederea comercializării 1.780 de comprimate ecstasy (drog de mare risc) și 14 kilograme de substanță psihoactivă 2-MMC, drogul de mare risc și substanța psihoactivă fiind descoperite în portbagajul autoturismului uneia dintre persoanele cercetate, ascunse în interiorul a două roți de rezervă.

În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut că, în cursul lunii iunie a.c., ar fi condus o motocicletă pe drumurile publice din Cluj-Napoca, pentru care nu deținea permis corespunzător categoriei și având dreptul de a conduce suspendat.

Totodată, în urma cercetărilor a reieșit că, în cursul lunii februarie, această persoană i-ar fi remis unei alte persoane cercetate 7.000 de euro, în schimbul promisiunii ca, prin influența pe care cea din urmă ar fi pretins că ar avea-o asupra medicilor legiști și a procurorului de caz, să obțină un buletin de analiză din care să rezulte că nu a consumat substanțe psihoactive, respectiv restituirea permisului de conducere și pronunțarea unei soluții favorabile într-un dosar, în care aceasta este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel, la data de 2 august a.c., au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 1.780 de comprimate ecstasy (drog de mare risc), 14 kilograme de substanță psihoactivă 2-MMC, o pungă cu multiple fragmente solide de substanță de culoare maro închis, mai multe plicuri cu substanță cristalină, 9 cutii cu substanțe anabolizante, un cântar, un grinder și mai multe obiecte purtând urme de substanță, o armă neletală și mai multe cartușe, sume de bani în lei și euro, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în luna aprilie 2024, cele două persoane ar fi manipulat și vândut peste 500 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC.

Cu privire la substanțele indisponibilizate există indicii că urmau a fi comercializate la un festival de muzică, ce se va desfășura în municipiul Cluj Napoca.

În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 2 august a.c., pe numele celor trei persoane, de 30, 31, respectiv 42 de ani, au fost emise ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, iar, la data de 3 august a.c., au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, fiind dispusă arestarea preventivă, pentru 30 de zile a acestora.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate  Sălaj și Bistrița Năsăud,  specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Precizăm că activitățile s-au desfășurat în contextul măsurilor adoptate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru a avea festivaluri fără droguri.

SURSA: Poliţia Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.