PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi sătmăreni (18 și 41 ani) au furat peste 200 de litri de combustibil dintr-un camion parcat

Un bărbat de 41 de ani și un tânăr în vârstă de 18 ani au furat peste 200 de litri de combustibil dintr-un camion parcat în județul Satu Mare. Polițiștii i-au prins.

Ce spune poliția:

La data de 25 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au identificat două persoane, bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în seara zilei de 19 septembrie, doi bărbați de 18 și 41 de ani, ambii domiciliați în Moftinu Mare, ar fi sustras 241 de litri de combustibil, dintr-un camion parcat pe strada Cimitirului din aceeași localitate, rezultând un prejudiciu de 1.700 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version