Ultima actualizare: azi, 10:07
Locale

FOTO. Accident grav în Călinești Oaș. O victimă se află în stop cardio-respirator

ACTUALIZARE. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului unul dintre șoferi a decedat. Acesta din urmă a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina pe contrasens.

După realizarea manevrelor specifice de resuscitare, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele medicale, a fost declarat decesul persoanei aflate în stop cardio-respirator, informează ISU Satu Mare.

Ce spune poliția:

La data de 20 septembrie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 197, între localitățile Călinești-Oaș și Pășunea Mare.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, în vârstă de 71 de ani, din Gherța Mică, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 32 de ani, din Călinești-Oaș.

Din producerea evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto de 71 de ani. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Știrea inițială:

Un grav accident rutier a avut loc, cu puțin timp în urmă, în Călinești-Oaș. La fața locului se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă cu patru cadre militare de la punctul de lucru Turț, o ambulanță SMURD B2 de la Secția de Pompieri Negrești Oaș.

În sprijin se deplasează și echipajul SMURD TIM de la nivelul județului.

Din primele informații, o persoană se află în stop cardio-repirator.

 

4 comentarii

  1. Varu Răspunde

    Sper că nu-i nevinovat

    • @Varu Răspunde

      Stai că acuși vom afla poate că nu știa că trebuie să aibă și permis de conucere. Că în zonă se cam poartă. Plus sonda de alcool și de droguri. Unii își iau chiar și antibioticele cu pălincă prin zonă.

  2. Varu Răspunde

    La cum arată zona sigur nu circulau regulamentar

    • 😱😱😱 Răspunde

      Moșul a făcut infarct la volan și a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu celălalt. Dar drept vorbind pe porțiunea aia se circulă cam cu viteză. Iar partea aia când intri pe DN este pericol public. Dacă era în municipiul Satu Mare sitimenajerul demult punea acolo un sens giratoriu. Nu că ar fi rezolvat problema dar și el trebuie să născocească ceva. Că problema e cu viteza, cu conduita preventivă și cu piesa de schimb interschimbabilă dintre volan și scaunul de șofer!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.